Aspecte privind auditul intern al raportarii sustenabilitatii companiilor
Autor:
Antonella Maria TIMIS, Aurelia STEFANESCU
JEL:
M42, M48
DOI:
10.20869/AUDITF/2025/177/002
Cuvinte cheie:
audit intern; ESG (Environmental, Social, Governance); guvernanta corporativa; indice de divulgare a informatiilor; Bursa de Valori Bucuresti; industrie farmaceutica;
Abstract:
In contextul actual, dominat de cresterea importantei informatiilor credibile, relevante si oportune pentru partile interesate privind sustenabilitatea, auditul intern isi extinde aria de actiune, in calitate de actor cheie al guvernantei corporative. Astfel, auditul intern contribuie activ la consolidarea guvernantei corporative privind optimizarea strategiilor de sustenabilitate in cadrul companiilor. Cercetarea este bidimensionala. Prima dimensiune include revizuirea literaturii de specialitate in domeniu. Cea de a doua dimensiune include o cercetare cantitativa, ce are in vedere identificarea gradului de conformare a companiilor din industria farmaceutica listate la Bursa de Valori din Bucuresti cu cerintele de guvernanta corporativa, in perioada pandemica si post-pandemica, completata de elaborarea unui cadru pentru auditul intern al unei guvernante corporative sustenabile. Rezultatele cercetarii au evidentiat eterogenitatea de conformare a companiilor analizate cu cerintele de guvernanta sustenabila, dar si nevoia de consolidare a auditului intern, ca actor cheie al unei guvernante sustenabile solide. De asemenea, acestea ofera o perspectiva relevanta asupra modalitatii in care evenimentele recente au influentat comportamentul corporativ si responsabilitatea acestor entitati in raport cu cerintele ESG, in perioada pandemica si post-pandemica.
Abstract(217KB)
Articol(465KB)