Impactul prudenţei condiţionate şi al celei necondiţionate asupra creditului comercial: cazul Bursei de Valori din Teheran

Autor:Samin KOHANSAL, Shoeyb ROSTAMI, Zeynab ROSTAMI

JEL:M41

DOI:10.20869/AUDITF/2017/145/93

Cuvinte cheie:credit comercial, prudență condiționată, prudență necondiționată, Bursa de Valori din Teheran.

Abstract:
Scopul acestei cercetări este de a examina impactul politicilor prudențiale condiționate și al celor necondiționate asupra creditului comercial al societăților cotate la Bursa de Valori din Teheran. În acest sens, folosind un proces de eșantionare bazat pe eliminarea sistematică, un număr de 74 de societăți au fost alese și analizate pe parcursul perioadei de studiu, din anul 2009 și până în 2013. Modalitatea aleasă pentru testarea ipotezelor de cercetare este cea a regresiei cu variabile multiple folosind generalizări estimative ale celor mai mici pătrate. Rezultatele cercetării au indicat faptul că politicile prudențiale condiționate sau necondiționate influențează în mod pozitiv și semnificativ creditul comercial al companiilor. Cu alte cuvinte, cu cât crește nivelul de prudență al politicilor aplicate, cu atât crește acumularea de credit comercial la nivelul companiilor analizate.

Abstract(249KB)
Articol(703KB)