Drepturile acţionarilor – principiu de bază al guvernanţei corporative, prin intermediul jurisprudenţei specifice

Autor:Adrian Doru BÎGIOI, Cristina Elena DUMITRU

JEL:D72, F53, G15, K33, M16, M41

DOI:10.20869/AUDITF/2016/136/401

Cuvinte cheie:Guvernanță corporativă, dreptul de a fi informat, dreptul de proprietate, dreptul de a încasa dividende, dreptul de a vota, organe de conducere

Abstract:
Respectarea drepturilor acționarilor reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale guvernanței corporative, stând la baza constituirii entităților economice, ca formă de asociere a persoanelor fizice și/sau juridice pentru a desfășura activități economice, cu scopul de a obține profit. Cu toate acestea, există situații în care organele de conducere, ceilalți acționari sau chiar autoritățile nu respectă anumite drepturi ale acționarilor. De aici pot rezulta o serie de efecte negative, cum ar fi decapitalizarea companiilor sau chiar închiderea activității lor. Pornind de la aceste considerente, prin intermediul prezentului studiu, ne propunem ca obiectiv al cercetării să analizăm situațiile care pot determina afectarea drepturilor acționarilor. Pentru a îndeplini obiectivele cercetării a fost analizată jurisprudența specifică publicată de către instanțele de judecată până la data de 31 decembrie 2015. Rezultatele studiului ne arată că drepturile acționarilor care nu se respectă sunt: dreptul de proprietate, dreptul de a încasa dividende, dreptul de a participa și de a vota în cadrul lucrărilor adunărilor generale ale acționarilor, dreptul de a fi ales în cadrul organelor de conducere și nu în ultimul rând, și cel mai important din punct de vedere al contabilității, dreptul de a fi informat.

Abstract(115KB)
Articol(295KB)