Caracteristicile auditului intern din România. Studiu privind percepția auditorilor interni

Autor:Economist doctor, cadru didactic asociat Cristina-Ionela PRECOB, Economist doctor, cadru didactic asociat Alina RUSU-BURUIANĂ

JEL:M42, M14

DOI:

Cuvinte cheie:audit intern, Camera Auditorilor Financiari din România, abordare bazată pe riscuri, responsabilitate socială

Abstract:
Scopul acestui articol a fost identificarea caracteristicilor actuale ale activității de audit intern desfășurate de auditorii din România, respectiv frecvenţa misiunilor de audit intern, criteriile care stau la baza planificării misiunilor de audit intern, obiectivele misiunilor de audit intern, relaţia auditorului intern cu managementul companiei și cu persoanele din cadrul departamentelor auditate, precum și a rolului pe care auditul intern îl are în prezent în cadrul societăţilor autohtone și a evoluției viitoare a auditului intern. Rezultatele cercetării întreprinse arată că evaluarea riscurilor companiei auditate este principalul criteriu pe care îl folosesc auditorii interni în realizarea planificării activităţii lor, iar ponderea cea mai mare în totalul activităţilor auditorilor interni o deţine monitorizarea și evaluarea riscurilor, urmată de verificarea proceselor contabile și de întocmire a situațiilor financiare. De asemenea, toţi respondenţii sunt în mare măsură de acord cu faptul că rolul principal al auditului intern este să formuleze recomandări în vederea creșterii eficienţei companiei și că auditul intern susţine raportarea informaţiilor cu privire la responsabilitatea socială a companiilor. În ceea ce privește evoluția viitoare a auditului intern, tendinţele principale ale domeniului sunt îmbogăţirea abilităţilor pe care auditorii interni trebuie să le deţină şi orientarea spre creşterea eficienţei cu care se realizează managementul riscurilor.