Studiu privind creșterea relevanței informației financiare prin adoptarea IFRS. Cazul firmelor din România cotate la bursă

Autor:Drd. Mihaela Alina ROBU

JEL:C13, C58, G14, M41

DOI:

Cuvinte cheie:investitori, relevanță, informație financiar-contabilă, analiza de regresie multiplă, modele ANCOVA

Abstract:
În fundamentarea deciziilor, investitorii au nevoie de informații relevante și pertinente. Ca urmare a crizei financiare, aceștia apelează la noi instrumente și tehnici ce pot indica acțiunile caracterizate printr-o rentabilitate cât mai mare, în condițiile unui risc stabilit apriori. În condiții economice nefavorabile, marcate de crize economico-financiare, fraude financiare și de eludarea aplicării unor referențiale contabile recunoscute la nivel mondial, încrederea investitorilor în informațiile din situațiile financiare ale firmelor a avut de suferit. Adoptarea obligatorie a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) în România de către toate societățile listate pe piața reglementată, Bursa de Valori București (BVB), poate fi considerat un răspuns la problema investitorilor? Pot IFRS-urile furniza informații financiare valoroase? Pe baza problemei identificate anterior, scopul acestui studiu este de a analiza dacă informațiile financiare obținute în conformitate cu IFRS-urile sunt considerate mai relevante decât cele obținute în conformitate cu normele contabile românești (RAS) și ce tip de companie poate oferi o rentabilitate cât mai ridicată. Pentru a atinge scopul cercetării, populația țintă a fost formată din firme listate la BVB, înainte și după adoptarea IFRS, în timpul crizei financiare. Din populația țintă a fost selectat un eșantion de 59 de firme listate la BVB. Acestea sunt caracterizate prin diferite dimensiuni și domenii de activitate. Prelucrarea datelor s-a realizat utilizându-se modele aferente analizei de regresie multiplă și de tip ANCOVA. Datele pentru analiză au fost colectate din situațiile financiare ale societăților și din informațiile furnizate de BVB. Ca software statistic, s-a utilizat SPSS 20.0. Rezultatele cercetării reflectă creșterea relevanței informației odată cu adoptarea IFRS-urilor. Adoptarea IFRS-urilor are consecințe diferite asupra domeniilor de activitate. Rezultatele acestui studiu pot fi utile investitorilor în obținerea de instrumente care pot contribui la fundamentarea deciziilor de investire. \r\n