Studiu privind implicarea instituţiilor de învăţământ superior din România în acţiuni şi activităţi de responsabilitate socială

Autor:Asist.univ.dr. Mihaela DUMITRAȘCU, Prof.univ.dr. Liliana FELEAGĂ, Prof.univ.dr. Niculae FELEAGĂ

JEL:G39, I23

DOI:

Cuvinte cheie:responsabilitate socială, universităţi, transparenţă, România

Abstract:
Articolul investighează implicarea instituţiilor de învăţământ superior din România în acţiunile şi activităţile de responsabilitate socială. În vederea atingerii obiectivului propus au fost analizate universităţile de stat, universităţile particulare acreditate, universităţile particulare autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi cele ce organizează numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare. Rezultatele cercetării întreprinse relevă faptul că acţiunile de responsabilitate socială sunt prezente în foarte puţine instituţii de învăţământ superior din ţara noastră. Autorii speră ca în demersurile viitoare să se poată observa o îmbunătăţire a acestei situaţii, cunoscut fiind faptul că implementarea unor rapoarte de responsabilitate socială sporeşte încrederea tuturor părţilor interesate.\r\n\r\n