Modele de raportare existente în contextul capitalului intelectual ca vector al creării de valoare

Autor:Dr. Nicoleta Maria IENCIU

JEL:M59

DOI:

Cuvinte cheie:capital intelectual, raportare non-financiară, literatură de specialitate, abordări teoretice

Abstract:
Cercetările în domeniu arată că de-a lungul timpului s-au depus eforturi însemnate de înțelegere a nivelului de prezentare a informațiilor raportate privind capitalul intelectual și utilizarea acestora de către părțile interesate. Din acest considerent obiectivul prezentei lucrări este de a sintetiza elementele definitorii ale modelelor de raportare existente în domeniul capitalului intelectual. Pentru atingerea acestui obiectiv s-au avut în vedere, ca bază de referință, modelele de raportare dezbătute în literatura de specialitate, prin intermediul cărora s-a urmărit o conștientizare și o motivare a entităților economice, în particular a celor românești, asupra importanței existenței unui model de raportare a capitalului intelectual într-o entitate, care ar putea să îi ofere avantaje competitive pe piață. \r\n\r\n