Opinia persoanelor certificate să evalueze impactul de mediu privind responsabilitatea de mediu şi auditul de mediu în România

Autor:Asist.univ.dr. Ionel-Alin IENCIU

JEL:M49

DOI:

Cuvinte cheie:audit de mediu, evaluatori, auditori financiari, aspecte de mediu, România

Abstract:
Creşterea numărului raportărilor voluntare de mediu în cadrul entităţilor din ţările dezvoltate a ridicat probleme privind certificarea informaţiilor cuprinse în cadrul acestor rapoarte. Ca un răspuns la aceste probleme apare auditul de mediu, care devine astfel din ce în ce mai acceptat în diverse sectoare de activitate. Obiectivul principal al acestui articol îl reprezintă reflectarea modului în care persoanele atestate să elaboreze studii de evaluare a impactului asupra mediului şi bilanţuri de mediu privesc responsabilitatea socială a entităţilor din România, respectiv opinia lor privind exercitarea auditului de mediu în România. Autorul a constatat slaba implicare a auditorilor financiari în realizarea auditului de mediu, evaluatorii atestaţi considerând că inginerii sunt cei mai îndreptăţiţi să realizeze auditul de mediu, ca urmare a cunoştinţelor tehnice pe care le au în domeniu. Cu toate acestea, autorul apreciază că implicarea auditorilor financiari alături de ingineri, fizicieni, biologi, ecologişti şi alte profesii în realizarea auditului de mediu ar reprezenta un mare câştig, în special privind auditarea unor informaţii de mediu de natură financiară, precum costuri de mediu, datorii de mediu, provizioane şi datorii contingente de mediu.\r\n\r\n