Studiu comparativ asupra cadrului juridic al auditului financiar în România şi Spania

Autor:Drd. Ioana Iuliana POP (GRIGORESCU)

JEL:M42

DOI:

Cuvinte cheie:proces de armonizare, Standarde Internaţionale de Audit, Directive Europene, cadrul juridic şi profesional, similitudini, particularităţi

Abstract:
Prin intermediul acestui articol s-a conturat cadrul juridic al auditului financiar din România şi Spania şi s-a explicat modul în care s-au adoptat reglementările Directivelor Europene în legislaţiile celor două ţări. Pe parcursul cercetării s-a realizat o analiză comparativă a particularităţilor auditului financiar din cele două ţări, făcându-se referire la organismele profesionale, supravegherea publică, numirea şi demiterea auditorilor, independenţă, onorarii, adoptarea Standardelor Internaţionale de Audit, responsabilitatea auditorilor şi nivelul criteriilor de mărime pentru ca firmele să aibă obligaţia de a se audita. \r\nAstfel se demonstrează că în România şi Spania s-au făcut paşi importanţi în armonizarea procesului de audit financiar, încât cadrul juridic şi profesional al celor două ţări prezintă multe similitudini, diferenţele fiind puţin semnificative.\r\nÎn final se recomandă Institutului de Contabilitate şi Audit din Spania să accelereze procesul de armonizare a Normelor Tehnice cu Standardele Internaţionale de Audit, iar pentru România se propune scăderea nivelului limitelor legale de auditare. Autorii subliniază că dacă în perioada următoare în România s-ar avea în vedere o politică de dezvoltare şi susţinere a firmelor mici şi mijlocii, combinată cu scăderea limitelor obligatorii de auditare, piaţa de audit ar putea creşte, generând mai multă încredere în mediul economic.\r\n\r\n