Auditul financiar în cazul identificării părţilor legate şi afiliate

Autor:drd. Elena Emilia IORDACHE

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:părţi legate; părţi afiliate; identificarea; prezentarea în note; relaţii legate şi afilate; tranzacţii între părţi

Abstract:
În ultima perioadă atât în domeniul reglementării activităţii de audit financiar, cât şi al contabilităţii financiare continuă să se stabilească, ca obiectiv general, îmbunătăţirea încrederii utilizatorilor în situaţiile financiare şi în rapoartele publicate de companiile europene. În această privinţă, acţionarii şi celelalte părţi interesate au nevoie de informaţii credibile, complete şi uşor accesibile. \r\n\r\nGradul de încredere depinde de implicarea persoanelor responsabile la întocmirea şi publicarea situaţiilor financiare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de independenţa şi obiectivitatea opiniei de audit, exprimată de auditorii financiari asupra situaţiilor respective. Astfel, responsabilitatea pentru prezentarea informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare într-o manieră transparentă, în conformitate cu realitatea economică, revine ambelor părţi: conducerii societăţii pentru prezentarea situaţiilor financiare şi auditorilor financiari pentru exprimarea opiniei asupra poziţiei financiare.\r\n\r\nÎn acest sens, la nivel european şi, în consecinţă, la nivel naţional, preocuparea pentru sporirea transparenţei informaţiilor în situaţiile financiare presupune reglementări stricte în ceea ce priveşte: prezentarea tranzacţiilor companiei cu părţile legate şi afiliate, prezentarea angajamentelor extra-bilanţiere şi introducerea unei declaraţii privind guvernanţa corporativă.\r\n\r\nReglementările contabile şi de audit consideră că informaţiile despre părţile afiliate şi legate sunt relevante utilizatorilor de situaţii financiare deoarece existenţa controlului sau influenţei poate afecta termenii tranzacţiilor dintre enităţile afiliate şi legate. Identificarea raporturilor şi termenilor în care două părţi afiliate efectuează tranzacţii este prin urmare relevantă pentru înţelegerea situaţiilor financiare ale entităţii.\r\n\r\nÎn consecinţă, posibilitatea utilizatorului de situaţii financiare de a cunoaşte existenţa şi efectul tranzacţiilor cu părţile legate şi afiliate este asigurată atât de societate prin întocmirea şi prezentarea acestora în situaţiile financiare, cât şi de auditor prin exprimarea opiniei în raportul de audit.