Auditul financiar în România, faţă în faţă cu legislaţia europeană!

Autor:\N

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:\N

Abstract:
După cum am anunţat în numărul precedent al revistei, preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, prof.univ.dr. Ion Mihăilescu, a participat la un seminar privind „Dreptul Societăţilor Comerciale“, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti cu sprijinul TAIEX din cadrul Comisiei Europene. TAIEX reprezintă Instrumentul pentu Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii pentru Construirea capacităţii instituţionale din cadrul Directoratului General pentru Extindere al Comisiei Europene. Scopul acestui instrument este de a oferi Noilor State membre, ţărilor candidate şi unităţilor administrative din Balcanii de vest, asistenţă tehnică pe termen scurt, în linie cu obiectivele generale ale Comisiei Europene, referitor la aproximarea, aplicarea şi implementarea legislaţiei Uniunii Europene.\r\rLa seminar au participat şi invitaţi din State membre ale Uniunii Europene, precum şi specialişti români.\r\rMike Edbury, din cadrul Departamentului de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii:\r„De la bun început, Mike Edbury a ţinut să releve dificultăţile elaborării Directivelor europene în domeniul contabilităţii şi auditului, şi care se resimt în formula finală a acestora.\r\r„Este vorba de 25 de state membre, care au opinii diferite şi de Comisia Europeană, care şi ea are o opinie diferită. De aceea, toate directivele în domeniul legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale s-au oprit la nivel codecizional, care implică Parlamentul european. De aceea, ori de câte ori ne uităm la legislaţia europeană, în mod inevitabil vom remarca unele tensiuni care rezultă din diverse interese politice“.\r\rGeorgeta Petre, director adjunct în Ministerul Finanţelor Publice:\r„În perioada imediat următoare Ministerul Finanţelor Publice va emite un nou ordin care va preciza care sunt entităţile care vor aplica IFRS începând cu anul 2006. \r\rEste vorba de companii ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţa reglementată, dar numai pentru situaţiile consolidate. Instituţiile bancare, care aplică IFRS pentru 2006, cât şi alte entităţi care vor aplica IFRS din anul 2007 vor continua să întocmească un al doilea set de situaţii financiare pentru relaţia cu autorităţile statului. Oricum, obligaţiile fiscale nu se vor stabili pe baza situaţiilor întocmite conform IFRS. \r\rRegulamentul European 1606, deşi prevede obligativitatea întocmirii situaţiilor financiare consolidate conform IFRS, precizează că Statele Membre pot cere ca situaţiile conforme cu IFRS să poată fi realizate şi pentru situaţii individuale.“\r\rProf.univ.dr.Ion Mihăilescu, preşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România:\r„Din punct de vedere al auditului în România, încă în Raportul de ţară din octombrie 2005, Camera Europeană şi-a prezentat opinia că ţara noastră îşi are organizată activitatea de audit în baza Directivei a 8-a operaţionale. \r\rAcum ne concentrăm atenţia spre a prelua din proiectul Directivei a 8-a tot ceea ce este nou, să construim acel organism de supraveghere, pentru a întări controlul calităţii profesioniştilor contabili în general şi în speţă a auditorilor financiari, astfel încât atunci când aceasta se va aplica să fim în măsură să răspundem tuturor cerinţelor.“\r