În Franţa, auditul statutar se modernizează

Autor:Bernard KLEINER

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:provocări, securitate financiară, independenţă, asigurarea calităţii

Abstract:
Problema contabilă a devenit cardinală şi dă loc astăzi la două tipuri de dezvoltare. Primul tip de dezvoltare se organizează în jurul calităţii normelor contabile şi a lizibilităţii acestora. Această temă conduce la o reflecţie asupra uniformizării normelor pentru a facilita comparabilitatea documentelor contabile. Un al doilea tip de dezvoltare se organizează în jurul controlului de conturi. După cum se ştie, calitatea controalelor de conturi a putut fi pusă în discuţie de-a lungul scandalurilor financiare, situaţii în care utilitatea meseriei nu a mai putut fi demonstrată.\r\rEste deci bine de ştiut de ce anume ţine calitatea opiniei emise de auditor şi încrederea care i se poate acorda. Mai întâi, de capacitatea pe care auditorul o are pentru a descoperi anomaliile din interiorul sistemului contabil al societăţii auditate şi este vorba aici de competenţa acestuia. Apoi, ţine de dorinţa sa de a da socoteală, ceea ce presupune în mod normal să fie independent de societatea auditată. Aceştia sunt cei doi parametri luaţi în considerare de către legiuitori şi la care au fost aduse răspunsuri normative diferite pe cele două maluri ale Atlanticului. În ceea ce-l priveşte pe legiuitorul francez, securitatea financiară se bazează în principiu pe voinţa auditorului extern de a da socoteală, pe încrederea în munca sa.