Evoluţia funcţiei de audit intern în entităţile publice care desfăşoară activităţi economice

Autor:Drd. Cristina Nicoleta DINU

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:Capacitatea Auditului Intern, impactul psihologic şi organizaţional, tehnica interviului, documentarea muncii, confidenţialitatea, protecţia persoanei care asigură informaţii auditorului, anonimatul

Abstract:
Debutul activităţii de audit public intern în cadrul unei entităţi publice care activează în domeniul economic, sectorul transport terestru, într-un moment caracterizat printr-o situaţie economico-financiară dezastruoasă, relevă că în multe cazuri, atât la nivel de top-management, cât şi la nivelul întregii organizaţii, procesul de înţelegere a rolului şi importanţei acestei activităţi a fost greoi, a generat o reacţie de respingere urmată apoi de apatie.\r\rAuditorii interni au adecvat procedurile de lucru la specificul activităţii organizaţiei, în sensul unei analize a riscurilor generale care a plecat de la influenţa unor factori diverşi, dintre care o apreciere semnificativă a avut-o durata de la ultima misiune. Au suportat primele consecinţe ale feed-back-ului recomandărilor formulate, care, deşi au fost pertinente şi asumate de conducere, au avut un impact puternic şi asupra managementului de mijloc şi inferior, ostil în primii ani de afirmare a acestei noi funcţii.\r\rPentru a putea realiza mai multe misiuni de audit în cursul unui an, este necesară atât consolidarea structurii de audit intern printr-o dimensionare corespunzătoare a acesteia în raport cu celelalte structuri organizatorice din cadrul entităţii analizate, cât şi perfecţionarea unor proceduri specifice de audit intern.\r\rIdeea organizării unor interviuri sau chestionare în care cel intervievat să-şi poată păstra anonimatul pentru a-i insufla mai multă încredere şi curaj, reprezintă o inovatoare soluţie de îmbunătăţire a activităţii de audit intern, care în felul acesta nu va pierde o potenţială sursă de informaţii, mai greu obţinut prin alte proceduri de audit.