Practici profesionale privind auditul estimărilor contabile

Autor:Conf. univ. dr. Daniel BOTEZ

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:estimări contabile, auditul estimărilor, valoare justă, ISA 540

Abstract:
Unul dintre standardele revizuite semnificativ de către IFAC în aprilie 2009 este ISA 540 „Auditarea estimărilor contabile, inclusiv a estimărilor contabile la valoarea justă şi a prezentărilor aferente”. \rCa rezultat al incertitudinilor inerente în desfăşurarea activităţilor, multe elemente ale situaţiilor financiare nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate. Procesul de estimare implică raţionamente profesionale bazate pe cele mai recente informaţii credibile avute la dispoziţie. Estimarea este o evaluare în condiţii de incertitudine, iar evaluarea este una dintre aserţiunile (afirmaţiile) conducerii, pe care aceasta, în mod obligatoriu, le aşează la baza procesului de întocmire a situaţiilor financiare. \rAuditorul are ca obiectiv să se asigure că estimările contabile sunt rezonabile şi că sunt prezentate adecvat. Pentru aceasta, el trebuie să ia în calcul faptul că estimările sunt influenţate de raţionamentul conducerii, care poate implica o influenţă intenţionată sau neintenţionată a acesteia.\rUna dintre procedurile demersului auditorului, care face obiectul acestui studiu, se referă la problematica procedurilor de evaluare a riscului şi activităţi conexe. Cu acest prilej, auditorul trebuie să aplice prevederile standardelor ISA 315 „Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înţelegerea entităţii şi a mediului său” şi ISA 330 „Răspunsul auditorului la riscurile evaluate”, particularizate în condiţiile estimărilor contabile. Un alt standard care influenţează procedurile de audit al estimărilor, în acest demers iniţial, este ISA 240 „Responsabilităţile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al situaţiilor financiare”, care are drept obiectiv revizuirea raţionamentelor şi prezumţiilor în scopul constatării eventualelor influenţe din partea conducerii. \rAceastă procedură iniţială sprijină auditorul în stabilirea cadrului privind natura şi tipul estimărilor contabile necesare în situaţiile financiare supuse auditării. \r