Consideraţii privind modificările recente aduse legii contabilităţii

Autor:Dr. Georgeta PETRE, dr. Alexandra LAZĂR, drd. Monica AVRAM, drd. Elisabeta DUINEA

JEL:M 41

DOI:

Cuvinte cheie:legea contabilităţii, întocmirea situaţiilor financiare, publicarea situaţiilor financiare, ţinerea contabilităţii

Abstract:
În domeniul reglementării contabile există mai multe instituţii implicate. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice emite reglementările contabile pentru operatorii economici şi instituţiile publice, în timp ce Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emit reglementări aplicabile entităţilor pe care le reglementează şi supraveghează. Deşi sunt reglementări distincte, elaborarea lor pleacă întotdeauna de la legea contabilităţii, care constituie cadrul general de reglementare contabilă.\rÎn cazul tuturor actelor normative se impun uneori unele actualizări. Este şi cazul legii contabilităţii, modificată recent prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2011.\rÎn articol, după ce este trecut în revistă cadrul legal aplicabil în domeniul contabilităţii, sunt prezentate câteva argumente legate de necesitatea modificării legii contabilităţii. Apoi sunt comentate cele mai importante modificări operate în legea amintită, cum sunt cele privitoare la responsabilităţile ce revin persoanelor care organizează, conduc contabilitatea şi semnează situaţiile financiare anuale, la organizarea contabilităţii de gestiune, la aprobarea politicilor şi procedurilor contabile, la aplicarea sistemului simplificat de contabilitate de către întreprinderile mici.\r\r