Studiu privind implementarea şi organizarea auditului intern în România

Autor:Drd. Cristina BOŢA AVRAM

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:audit intern, metodologia de audit intern, planificarea auditului intern, risc

Abstract:
Necesitatea funcţiei de audit intern a început să se facă tot mai acut simţită pe măsură ce contextul economic al României a început să se caracterizeze printr-un mediu concurenţial din ce în ce mai dinamic. Astfel, tot mai multe organizaţii au început să se confrunte cu o problemă generală de găsire a unor soluţii viabile pentru îmbunătăţirea performanţelor obţinute. \rDinamica mediului economic influenţează decisiv viaţa organizaţiilor, acesta fiind şi motivul principal pentru care managementul încearcă să găsească răspunsuri la întrebarea:„Cum trebuie să acţionez pentru a îndeplini obiectivele organizaţiei?” În acest context, importanţa funcţiei de audit intern devine din ce în ce mai importantă. \rDin aceste considerente, apreciem că ar fi foarte interesant să realizăm un studiu sub forma unui chestionar adresat auditorilor interni din România, care activează atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Rezultatele acestui studiu sunt chiar interesante, permiţându-ne să obţinem o imagine de ansamblu cu privire la implementarea şi organizarea auditului intern în România, având astfel posibilitatea să observăm principalele progrese în evoluţia auditului intern în România, dar şi acele domenii problematice unde va trebui să acordăm mai multă atenţie pentru a elimina inconvenientele depistate. Astfel, vom prezenta rezultatele şi concluziile acestui studiu, precum şi sugestiile şi propunerile făcute de respondenţii la acest studiu, menite să asigure progresul funcţiei de audit intern în România.