Despre noi Consiliul Ştiinţific Abonamente Cont@ct

Arhiva:

Go

Ultima ediţie: Nr 9 /2010

.: 2 /2007 :.

Coperta

Sumar

Abonamente Online


.: Arhiva :.

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

     
 
english
 

Abstract

Modelul „Software as a Service” şi posibilele sale aplicaţii în domeniul auditului financiar

Lector Dr Dragoş MANGIUC
A.S.E. Bucureşti

Printre consecinţele adoptării tot mai largi a tehnologiilor din sfera Enterprise 2.0 se numără şi apariţia unei serii de noi modele de utilizare şi consum al elementelor software, precum şi al celor de infrastructură, cel mai cunoscut fiind Software as a Service (sau SaaS). Acesta reprezintă un model de distribuţie de software în care aplicaţiile sunt găzduite de către vânzător sau de către un furnizor de servicii, fiind accesibile clienţilor prin intermediul unei reţele, de regulă Internet. Lucrarea de faţă combină o revizuire a literaturii relevante cu o cercetare de acţiune, în scopul de a realiza o comparaţie obiectivă între cele două modele de distribuţie software şi de a identifica avantajele, dezavantajele şi zonele predilecte de aplicabilitate ale fiecăruia. Lucrarea reprezintă o parte a unei cercetări mai largi, efectuate de către autor în domeniul tehnologiilor din familia Enterprise 2.0.

Cuvinte cheie: Memorie organizaţională, Enterprise 2.0, Software ca serviciu, Web 2.0, Web semantic, cabinet de audit